Dan Petrescu n-a semnat cu Kayserispor, dar clubul l-a anunțat oficial! Turcii au aflat totul: „Asta a fost problema!”

Dan Petrescu n-a semnat cu Kayserispor, dar clubul l-a anunțat oficial! Turcii au aflat totul: „Asta a fost problema!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu este deja oficial antrenorul lui Kayserispor, după anunțul făcut de turci, însă românul va semna abia luni contractul.

Jurnaliștii de la „Ender Haber” l-au surprins pe Petrescu la aeroport, imediat după ce a ajuns în Turcia. Sursa citată a aflat și de ce a întârziat Petrescu la Kayseri: românul a avut probleme cu pașaportul.

Kayserispor a anunțat încă de luni seara că Dan Petrescu este noul antrenor al formației, însă clubul a șters imediat anunțul.

Dan Petrescu va semna luni cu Kayserispor

Cei de la „Ender Haber” scriu că Petrescu s-a întâlnit săptămâna trecută cu președintele lui Kayserispor, iar azi a fost luat de la aeroport cu o limuzină, ajungând direct la baza formației din Turcia.

„Clubul nostru a ajuns la un acord cu antrenorul Dan Petrescu pentru un an și jumătate, cu opțiune pentru încă un an. Dorim ca înțelegerea să fie benefică pentru echipa noastră și dorim să îi urăm succes domnului Petrescu și echipei sale”, a fost anunțul făcut de Kayserispor, care speră să evite retrogradarea sub comanda antrenorului care a dus-o pe CFR Cluj în primăvara Europa League, în sezonul trecut.

Deocamdată, Petrescu va locui la un hotel, susțin jurnaliștii turci, care subliniază că fostul internațional român va semna luni contractul cu Kayseri, iar apoi va face primul antrenament.

Dan Petrescu ar fi trebuit să ajungă mai devreme la Kayseri, însă a avut probleme cu pașaportul și a întârziat, astfel, câteva zile.

Sunt foarte încântat, pentru că e prima dată lucrez la un club din Turcia. Aştept cu nerăbdare să muncesc pentru a menţine Kayserispor în prima ligă. Am fost în contact cu preşedintele în ultimele două săptămâni. Am urmărit ieri meciul cu Malatyaspor (n.n. victorie 1-0) şi sunt foarte mulţumit de rezultat”, a declarat Dan Petrescu, conform Hurriyet.com.tr.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…